Refinanțare credit ipotecar – Soluții pentru rate mai mici
Te reprezentăm în procesul de refinanțare
Refinanțarea unui credit ipotecar poate reduce rata lunară, dobânda sau perioada de rambursare. Dacă ai un credit ipotecar sau credit imobiliar contractat în trecut, este posibil să existe oferte de refinanțare credit ipotecar mai avantajoase în prezent.
De ce sa lucrezi cu noi?
Ne ocupăm de fiecare etapă pentru ca tu să obții cele mai bune condiții de refinanțare.
Analiză completă
Comparăm ofertele de refinanțare din piață și îți arătăm clar ce opțiuni ai, fără să te plimbi între bănci.
Dosar pregătit corect
Ne ocupăm de organizarea dosarului astfel încât să eviți blocajele și întârzierile inutile.
Discuții directe cu băncile
Vorbești cu un singur om, nu cu 10 bănci. Noi negociem și clarificăm lucrurile pentru tine.
Claritate contractuală
Îți explicăm toate detaliile din contract, inclusiv riscurile, ca să știi exact ce semnezi.
Optimizare pe termen lung
Nu ne uităm doar la rata de azi, ci la cum arată creditul tău peste ani. Alegem soluția sustenabilă, nu doar cea rapidă.
Suport până la final
Rămânem implicați până la semnare și după, astfel încât să nu rămâi singur într-un proces complicat.
Folosim un calculator similar cu cel din pagina calculator credit ipotecar.
Vrei o simulare avansată?
Sunt la un click distanță!
Apelează pentru a discuta
Parteneri
Colaboratori



Întrebări frecvente
Cele mai comune întrebări
Principalul avantaj este simplu: să plătești mai puțin sau mai controlat.
În practică, refinanțarea te poate ajuta să reduci rata lunară, să obții o dobândă mai bună sau să schimbi tipul de dobândă (de exemplu, din variabilă în fixă, ca să ai mai multă predictibilitate).
Pentru unii, înseamnă și mai multă liniște, știu exact la ce să se aștepte în următorii ani.
Pentru alții, înseamnă optimizare: scad costul total al creditului sau își reorganizează mai bine bugetul.
Teoretic, poți refinanța aproape oricând. Nu există o regulă fixă de tip „după X luni”.
În realitate, contează mai mult momentul decât timpul trecut. De exemplu:
- când dobânzile din piață au scăzut
- când ai venituri mai bune
- sau când creditul actual nu mai este potrivit pentru tine
Sunt și situații în care oamenii refinanțează imediat după perioada de dobândă fixă, dar nu e o obligație — doar un moment frecvent.
Da, există costuri și e important să le știi din start, ca să nu ai surprize.
De obicei vorbim despre:
- evaluarea imobilului
- taxe notariale
- eventuale comisioane bancare
- și, uneori, costuri legate de închiderea creditului actual
Par multe pe listă, dar în practică contează un singur lucru: dacă economia pe care o faci după refinanțare acoperă aceste costuri și rămâne un beneficiu real.
Ai o altă întrebare?
Completează următorul formular
Dorești să colaborăm?
Contactează-mă pentru detalii!
Apelează pentru a discuta